Azi

Azi, cea mai importantă zi, cel mai important moment.

De ce? Deoarece prezentul este singurul care ne este garantat. Tocmai de aceea este atât de important să ne bucurăm de el, să ne bucurăm de fiecare clipă și dacă nu suntem acolo unde vrem să fim, să schimbăm și să ne schimbăm.

Stă în puterea fiecăruia dintre noi să facă schimbările necesare pentru a ajunge acolo unde are nevoie, unde îi este bine, unde poate să înflorească.

Culoare, vibrație și viață

Uitându-ne la natura putem învăța multe despre ciclicitatea vieții, dar și despre faptul că acum putem fi pe deplin înfloriți și în clipa următoare nu mai suntem. Totul este trecător, dar în această trecere putem găsi frumos, putem găsi bine, putem întâlni oamenii de care avem nevoie pentru a învăța să creștem frumos, dar și oamenii care au nevoie de noi.

Să învățăm să apreciem oamenii de lângă noi, să nu îi judecăm (deoarece nu știm ce poveri poartă), și să ne bucurăm de tot ce aceștia aduc în viața noastră. Deschizându-ne inima și mintea vom realiza că putem găsi bine, că avem puterea de a experimenta tot ce avem de experimentat, aspecte care să conducă la dezvoltarea noastră viitoare.

Să creștem frumos!

Vă doresc să vă bucurați de fiecare clipă și să gasiți în voi puterea de a vă schimba așa cum aveți nevoie!

Gingășie

2 thoughts on “Azi

Leave a comment