Dupa-atata frig si ceata …

… iar s-arata soarele!

Mi-a placut intotdeauna sa vad cum renaste natura la viata, cum totul prinde culoare, cum inmuguresc copacii … Un alt motiv pentru care imi place primavara este ca ziua devine mai lunga. Parca am spor si chef sa mai fac si altceva dupa orele lungi de munca.

In ultimii ani, fiecare primavara mi-a amintit de primavara anului IV de facultate. Mai aveam putin si o perioada frumoasa din viata mea avea sa se incheie. Habar nu aveam pe atunci ce insemna incheierea acestui capitol …  Mergand dinspre caminele studentesti spre facultate o rugam pe draga mea prietena Oana sa imi recite versurile poeziei Primavara a lui George Toparceanu sperand sa am mai mult chef de cursuri (… si uneori avea efect. Multumesc Oana🙂 ).

Deci, daca tot a iesit soarele am zis sa il scot pe bunul meu prieten, adica aparatul foto, la plimbare prin Cismigiu. Din pacate, in Romania, daca pasesti pe spatiul verde exista riscul sa iti iei si o amenda. Vazusem la un moment dat niste branduse si am vrut sa le fotografiez de-aproape (imi plac detaliile🙂 ) si imediat am fost atentionata ca nu am voie sa calc pe iarba. Din pacate cei care m-au atentionat pe mine sa nu calc spatiul verde nu ii vad pe cei ce isi arunca resturile pe acelasi spatiu verde. Parcurile din Bucurestie  sunt foarte murdare, chiar daca nu ai voie sa calci pe iarba. Oare nu ar trebui ca unii sa isi schimbe optica? Oare nu ar trebui ca fiecare dintre noi sa avem mai multa grija cu spatiile verzi pe care le avem?

Primavara, de George Toparceanu

“După-atâta frig şi ceaţă
Iar s-arată soarele.
De-acum nu ne mai îngheaţă
Nasul şi picioarele!

Cu narcişi, cu crini, cu lotuşi,
Timpul cald s-apropie.
Primăvara asta totuşi
Nu-i decât o copie.

Sub cerdac, pe lăuruscă,
Cum trecură Babele,
A ieşit un pui de muscă
Să-şi usuce labele.

Păsările migratoare
Se re-ntorc din tropice.
Gâzele depun la soare
Ouă microscopice.

Toată lumea din ogradă
Cântă fără pauză.
Doi cocoşi se iau la sfadă
Nu ştiu din ce cauză.

Un curcan stă sus, pe-o bârnă,
Nu vrea să se bucure.
Moţul roşu îi atârnă
Moale ca un ciucure.

Doar Grivei, bătrânul, n-are
Cu ce roade oasele.
Că de când cu postul mare,
Toate-i merg de-a-ndoasele.

Pentru câte-a tras, sărmanul,
Cui să ceară daune?…
Drept sub nasul lui, motanul
A venit să miaune.

Dar acum l-a prins potaia
Şi-a-nceput să-l scuture…
Peste toată hărmălaia
Trece-n zbor un fluture.

Pe trotuar, alături saltă
Două fete vesele…
Zău că-mi vine să-mi las baltă
Toate interesele!”

Prin Cismigiu, Bucuresti

Prin Cismigiu, Bucuresti

Prin Cismigiu, Bucuresti


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s